”Singur în fața dragostei”
de Aureliu Busuioc
Romanul "Singur în fața dragostei" de Aureliu Busuioc este un roman care inspiră prin originalitatea prezentării subiectului din cele 2 perspective, complexitate și profunzime.
Am trăit emoții intense atît de fericire, bucurie, cît și de singurătate, tristețe, compătimire.
Cînd am citit acest roman, mi se părea la început că erau fragmente din două cărți diferite, scrise de doi oameni diferiți: Viorica Vrabie și Radu Negrescu, dar care împărtășeau aceeași dragoste și pe care îi unea un destin.
Radu Negrescu era profesor de fizică şi matematică la o şcoală din satul Recea Veche. Autorul îl ca fiind o persoană agitată, cu ochii negri, subliniaţi de nişte cearcăne bine întunecate, cu faţa ovală, alcătuită din numeroase linii frânte.Viorica Vrabie, diriginta clasei a noua, il caracterizează pe personaj ca fiind un barbat de toată frumuseţea ce face impresia unui băiat deştept. Era o persoană care-i ajuta pe cei din jur, mai ales pe Viorica Mircevna, pentru că această persoană îi era dragă.
Viorica Mircevna era o tanără profesoară de franceză repartizată la o școală rurală. Era o femeie inteligentă, modernă și puternică ce luptă cu prejudecățile oamenilor de la țară, care nu sunt de acord cu tunsoarea ei scurtă, baiețească și cu hainele mult prea moderne. Aceasta poartă pantofi cu toc, bluzițe din mătase, fuste și rochite cam scurte pentru gustul colegilor ei, care încearcă sa o schimbe ,,spre binele elevilor și părinților''. Este indrăgostită de Radu Negrescu, profesorul de matematică și fizică. Ea se confesează despre trăirile, emoțiile și acțiunile în jurnalul ei personal, din care aflăm istoria acestui personaj: ”Sărăcuţul meu caiet cu scoarţe albastre! De trei luni n-am
mai stat de vorbă cu tine… Și am atâtea să-ţi spun!”
Romanul este trist, sugerînd imposibilitatea realizării absolute a unor aspirații, într-un mediu dominat de ignoranță. Astfel, eul se distanțează de societate. După ce vede realitatea în care se află, Radu Negrescu nu mai luptă cu morile de vînt. Pentru el, viața e un prilej de confruntare. După confruntarea universului său cu universul primei soții, a urmat deziluzia. În sufletul Vioricăi, dimpotrivă, s-a regăsit.
În același timp, în roman se mai resimte o viziune, cea care m-a impresionat pe mine cel mai mult: cea a mentalității eroului pozitiv, cu ideea că răul trebuie să întîpine neapărat rezistența idealului pozitiv: ”Nu-mi place prostia și îmi bat joc de ea, dar nici atît de caraghios nu-s ca să încep o cruciadă împotriva ei”
Acest roman este deosebit de alte creații literare prin faptul că nu prezintă atît acțiunile personajelor, cît trăirile interioare și emoțiile lor, reacțiile psihologice și zbuciumul lor sufletesc. Anume acest fapt m-a determinat să situez acest roman într-o categorie aparte, unică și extraordinară.
